Nu e ciudat acel sentiment, acea stare, cand spui “Nu renunt!”, dar
nu faci nimic, te opresti. Stiind ca nu renunti, stiind ca nu mergi mai
departe. Te deconectezi. Oricum..
Mi se reproseaza ca nu caut oamenii care m-au ajutat…. pai daca nu
sunt suficient de bun! Nu pot sa ma intorc la o persoana, care m-a
ajutat, la fel cum am plecat. Nu pot sa port o conversatie fara nimc
interesant.. probabil o sa pun intrebari banale, nescultand
raspunsurile, ti-as da si eu raspunsuri de doi lei.. Nu imi place sa fac
lucrul asta… nu ma intorc cum am plecat. In plus, cred ca cei care m-au
ajutat merita ceva mare… nu pentru ca si-ar dori-o, ci pentru ca asa vreau sa imi arat eu recunostinta…sa ma arat crescand.
