Intr-o lenjerie de pat se ascund multe amintiri, se ascund momente de visare, ganduri maruntite de cotidian, zambete rasufland a usurare. Dar nu acestea sunt calitatile ei cele mai cautate caci toata lumea isi trage cearsaful peste nas negandindu-se la ele. Calitatea cea mai mare este aceea de tovaras tacut in noptile de vara sau de iarna ce te calauzeste si ajuta sa-ti sustii visele printr-o odihna tamaduitoare. Relaxarea se experimenteaza prin aortele adormite si-n tamplele pulsand a liniste, acest lucru insemnand ca trupul nostru este influentat intr-o mare masura de calitatea somnului.
Se pot spune multe despre o lenjerie de pat mai ales dupa un repaus in care simti placerea de a-ti concedia grijile si a te cuibari in satin sau bumbac. Dormitorul fiecaruia este oaza de regasire si taramul in care odihna trebuie sa fie cuvantul de ordine. Se zice ca o lenjerie de pat buna rezista mai mult de noua ani iar acest lucru ma duce cu gandul la marturia ce o poarta in fibre. Facand o incursiune in istorie ar trebui sa realizam ca acest martor tacut al momentelor nocturne ne apreciaza viata dandu-i valoare prin valoarea ei. Personalitatea individului poate fi asociata cu cea a lenjeriei iar calitatea somnului atat de necesara in zilele noastre cu calitatea energiei de peste zi. Acest decor nocturn ne poate aduce linistea necesara deci sa profitam prin alegerile noastre. Somnul regal sau cel al unui bebelus sunt semnele necesitatii unei lenjerii pe masura ce vorbeste despre calitate, despre dimineti aducatoare de curajul unui nou inceput si curiozitatea unor momente noi.
Cea mai mare placere este atunci cand te intorci de pe o parte pe alta in propriul asternut si ai sentimentul ca respiri libertate, lipsa grijilor si marinimia lumii. Datoram o mare parte din starea noastra de spirit nocturna, lenjeriei ce ne insoteste pe taramul odihnei.
Reclamele la jucarii
Nu mai pot cu Boomerang-ul! Adica, postul TV pentru copii Boomerang. Nu ca nu ar fi un post bun sau nu pentru ca fii-miu nu il adora, pentru ca el, daca ar putea, ar sta tot timpul numai in fata televizorului, si de cele mai multe ori alege desenele de pe Boomerang. Nu mai pot cu reclamele de pe Boomerang! Minute intregi de reclame intre filmuletele de desene animate, cu spoturi dintre cele mai atragatoare, la jucarii extraordinare pentru copii. Si FOARTE FOARTE SCUMPE! Si nu scap niciodata, pentru ca dintr-un calup de reclame, fii-miu isi doreste cam toate jucariile. Nu conteaza ca e Lego, nu conteaza ca e papusa, plastilina, aparat de facut inghetata din plastilina, prieteni minusculi care se pun pe umeri, Roata Olarului, masini care se transforma si lansatoare minune. Pe toate si le doreste. Si cum spuneam, nu vad o reclama la o jucarie accesibila! Si i-am cumparat. O data, de doua ori, de trei ori… Pana cand fiul meu a uitat sensul expresiei “Mami, poti sa imi cumperi si mie…?”, si foloseste numai “Mami, cand imi cumperi si mie…”? Are circa un milliard de jucarii cumparate dupa reclamele de la TV si ce mi se pare crunt este ca si astea scumpe au aceeasi soarta cu jucariile ieftine: dupa cateva zile sunt uitate intr-un colt, unde cel mai adesea creste un morman imens care face sa imi fie foarte dificil sa tin ordine in casa. Ca atare, ce am de facut? Evit Boomerang-ul! Vorbesc serios! Nu mai vreau agresiuni mediatice de acest gen, nu mai vreau sa fiu fortata sa cumpar jucarii scumpe! Pentru ca ma si gasesc in imposibilitatea de a-i spune “NU” copilului, poate si pentru ca nu accepta niciodata acest raspuns. Voi alege un post “cuminte” pentru copii, unul fara reclame, unul cu desene linistite, care sa ma lase pe mine sa aleg cand sa dau toti banii pe jucariile copilului si cand sa mai fac o pauza… binemeritata…
Poarta marilor descoperiri
“Spune-mi cu cine te intalnesti, ca sa-ti spun cine esti”, spune o vorba celebra. Dar, parafrazand-o, cred ca mai valabila, sau la fel de valabila, ar fi “spune-mi ce carti citesti, ca sa-ti spun cine esti”.
Titlurile din biblioteca unei persoane pot spune foarte multe despre acea persoana: ce fel de lifestyle are, care este varsta ei sau care este felul in care gandeste si priveste lucrurile, pot “spune” despre persoana respectiva daca este mai degraba o fire pragmatica, cerebrala, concreta sau, dimpotriva, una sensibila, cu o inteligenta emotionala ridicata, aplecata catre spirit mai mult decat catre material.
Iti propun un exercitiu foarte interesant: uita-te la cartile pe care le ai, dar sa fie carti cumparate sau alese de tine - aici intra si cartile online, si cele cumparate din librariile clasice. Bun, citeste doar titlurile lor, dar cu atentie. Apoi, alege-le pe cele care ti-au placut cel mai mult si incearca sa te “scrii” pe tine intr-un singur titlu, de maxim 5 cuvinte. Este acesta similar cu cele ale cartilor tale? Sunt convinsa ca da, pentru ca o carte preferata devine o parte din noi, un punct de referinta in personalitatea noastra.
Stiu, o sa spui ca nu crezi in asta, pentru ca la tine in biblioteca stau cuminti carti de toate felurile si stilurile, iar tu esti o persoana unica si mai ales complexa. Da, sunt de acord cu tine; si eu am o biblioteca cu carti din domenii diferite, de la economie la muzica, de la SF la spiritualitate si psihologie. Dar, fiecare alegere personala mai adauga un cuvant sau o fila la cartea care inca “se scrie” despre mine. Unele dintre ele ma definesc mai mult decat altele, dar toate impreuna creaza un tablou al personalitatii mele, de aceea cred ca biblioteca, reala sau virtuala, a unui om trebuie sa fie un punct important de bifat in cunoasterea lui.
Pe mine, acest exercitiu m-a facut sa ma descopar si altfel, sa ma “creionez” in mai multe culori si nuante, dar m-a facut si foarte constienta de alegerile mele in materie de carti. De exemplu, acum (eu sunt un mare cumparator online), inainte de a apasa butonul “comanda carti online”, stau si ma intreb: ce spune cartea aceasta despre mine si ce ma va face sa mai descopar la mine in timp ce o citesc? Apoi, ii spun, cu sufletul deschis: bun venit in biblioteca mea virtuala!
Titlurile din biblioteca unei persoane pot spune foarte multe despre acea persoana: ce fel de lifestyle are, care este varsta ei sau care este felul in care gandeste si priveste lucrurile, pot “spune” despre persoana respectiva daca este mai degraba o fire pragmatica, cerebrala, concreta sau, dimpotriva, una sensibila, cu o inteligenta emotionala ridicata, aplecata catre spirit mai mult decat catre material.
Iti propun un exercitiu foarte interesant: uita-te la cartile pe care le ai, dar sa fie carti cumparate sau alese de tine - aici intra si cartile online, si cele cumparate din librariile clasice. Bun, citeste doar titlurile lor, dar cu atentie. Apoi, alege-le pe cele care ti-au placut cel mai mult si incearca sa te “scrii” pe tine intr-un singur titlu, de maxim 5 cuvinte. Este acesta similar cu cele ale cartilor tale? Sunt convinsa ca da, pentru ca o carte preferata devine o parte din noi, un punct de referinta in personalitatea noastra.
Stiu, o sa spui ca nu crezi in asta, pentru ca la tine in biblioteca stau cuminti carti de toate felurile si stilurile, iar tu esti o persoana unica si mai ales complexa. Da, sunt de acord cu tine; si eu am o biblioteca cu carti din domenii diferite, de la economie la muzica, de la SF la spiritualitate si psihologie. Dar, fiecare alegere personala mai adauga un cuvant sau o fila la cartea care inca “se scrie” despre mine. Unele dintre ele ma definesc mai mult decat altele, dar toate impreuna creaza un tablou al personalitatii mele, de aceea cred ca biblioteca, reala sau virtuala, a unui om trebuie sa fie un punct important de bifat in cunoasterea lui.
Pe mine, acest exercitiu m-a facut sa ma descopar si altfel, sa ma “creionez” in mai multe culori si nuante, dar m-a facut si foarte constienta de alegerile mele in materie de carti. De exemplu, acum (eu sunt un mare cumparator online), inainte de a apasa butonul “comanda carti online”, stau si ma intreb: ce spune cartea aceasta despre mine si ce ma va face sa mai descopar la mine in timp ce o citesc? Apoi, ii spun, cu sufletul deschis: bun venit in biblioteca mea virtuala!
După covrigi, în Buzău
Când eram mică, obişnuiam să călătoresc cu trenul foarte mult. De cele mai multe ori mergeam cu personalul, care făcea mereu schimbul la Buzău. Acest schimb de locomotive dura vreo două ore, timp în care aşteptam pe peron. Dar înainte de a mă aşeza confortabil pe vreo bancă din gară, mergeam cu bunica mea să luam covrigi. Era deja un întreg ritual. Coboram din tren şi ne duceam ţintă, târâind bagajele după noi (pe atunci, nu aveam troller) până la prima covrigărie, peste drum de gară. Ceream un şirag de covrigi, pe care de cele mai multe ori mi-l puneam la gât, apoi târâiam iar bagajele până pe peron înapoi de unde plecasem.
Pe parcurs, personalul s-a scos. Şi de câte ori făceam acelaşi drum pe care obişnuiam să-l parcurg şi cu bunica, nu am mai reuşit să-mi iau un şirag de covrigi. Cu toate că se mai face încă schimbul de locomotive, timpul alocat pentru această operaţiune este cam de 20 de minute. Deci, nu mai am lejeritatea de altă dată, care-mi permitea să ies din gară.
Aşa că, într-una din zile, am hotărât să fac un drum în Buzău, numai pentru covrigi. Am găsit un personal care făcea vreo cinci ore din Constanţa până acolo. Apoi, următorul personal cu care mă întorceam acasă, venea după aproximativ 3 ore. Timp berechet pentru a cumpăra covrigi şi pentru a lua puţin la pas oraşul, pe care-l văzusem doar din tren.
Plecând de dimineaţă, pe la prânz eram deja la coadă la covrigi, în Buzău. Am mâncat fericită din mult-doritul şirag, după care, am început să merg pe jos până în parcul Crâng. Cu o seară înainte, ştiind că am de aşteptat câteva ore până să prind trenul spre casă, am căutat locuri interesante de vizitat. Mi-a plăcut parcul, deşi eram cam gol, însă nimic anormal pentru o după-amiază de noiembrie.
După două ore de mers pe jos prin oraş, m-am întors în gară. Nu mi-a displăcut experienţa deloc. Şi cu toate că puteam să-mi cumpăr vestiţii covrigi chiar din oraşul meu, am refuzat să îi iau ambalaţi. Nu se compară cu gustul acelora pentru care mergi cinci ore cu trenul, pentru ca apoi să stai la coadă şi să-i mănânci calzi, de la mama lor.
Pe parcurs, personalul s-a scos. Şi de câte ori făceam acelaşi drum pe care obişnuiam să-l parcurg şi cu bunica, nu am mai reuşit să-mi iau un şirag de covrigi. Cu toate că se mai face încă schimbul de locomotive, timpul alocat pentru această operaţiune este cam de 20 de minute. Deci, nu mai am lejeritatea de altă dată, care-mi permitea să ies din gară.
Aşa că, într-una din zile, am hotărât să fac un drum în Buzău, numai pentru covrigi. Am găsit un personal care făcea vreo cinci ore din Constanţa până acolo. Apoi, următorul personal cu care mă întorceam acasă, venea după aproximativ 3 ore. Timp berechet pentru a cumpăra covrigi şi pentru a lua puţin la pas oraşul, pe care-l văzusem doar din tren.
Plecând de dimineaţă, pe la prânz eram deja la coadă la covrigi, în Buzău. Am mâncat fericită din mult-doritul şirag, după care, am început să merg pe jos până în parcul Crâng. Cu o seară înainte, ştiind că am de aşteptat câteva ore până să prind trenul spre casă, am căutat locuri interesante de vizitat. Mi-a plăcut parcul, deşi eram cam gol, însă nimic anormal pentru o după-amiază de noiembrie.
După două ore de mers pe jos prin oraş, m-am întors în gară. Nu mi-a displăcut experienţa deloc. Şi cu toate că puteam să-mi cumpăr vestiţii covrigi chiar din oraşul meu, am refuzat să îi iau ambalaţi. Nu se compară cu gustul acelora pentru care mergi cinci ore cu trenul, pentru ca apoi să stai la coadă şi să-i mănânci calzi, de la mama lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)