Simbolurile si ritualurile din noaptea Invierii

Sfintele Pasti reprezinta poate una dintre cele mai importante sarbatori atat din viata romanilor, cat si din viata crestinilor din toata lumea, simbolizand miracolul invierii lui Iisus Hristos. Aceasta sarbatoare apartine primaverii, anotimpul in care natura renaste, un anotimp atat al purificarii sufletesti cat si, de ce nu, al inseninarii spirituale.
Este momentul de glorie, ca sa spunem asa, al fiecarei familii. Nu exista nimic mai frumos decat sa vezi o familie fericita, in jurul unei mese festive, plina de merinde precum traditionalul bors de miel, drobul, mamaliguta, stufatul de miel, pasca, placinta, cozonacul si vinul rosu.
Ouale rosii sunt poate cel mai vestit simbol al sarbatorii de Paste, astfel incat fiecare dintre noi le punem pe masa la aceasta minunata sarbatoare. Acestea simbolizeaza mormantul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea Sa. Oul este, evident, un insusi purtator de viata, si reprezinta simbolul regenerarii si al purificarii sufletesti. Conform traditiei, ritualul de ciocnire a oualor implica si rostirea vestitelor zicale: “Hristos a inviat!” si “Adevarat a inviat!”, zicale folosite drept salut de catre crestinii din intreaga lume pe perioada Sfintelor Pasti. Culoarea rosie folosita pentru vopsirea oualor semnifica sangele varsat de Mantuitor pentru omenire. Legenda spune ca dupa ce Iisus Hristos a fost rastignit pe cruce, Sfanta Maria a asezat un cos de oua la baza acesteia. Sangele scurs din trupul Mantuitorului a inrosit ouale din cos, de aici si traditia.
Exact ca si ouale rosii, Pasca este un fel de cozonac cu branza care se coace o singura data pe an: de Pasti. Forma ei rotunda semnifica scutecele lui Iisus Hristos care se spune ca si ele, la randul lor, ar fi fost rotunde. Crucea din mijloc si aluatul impletit de pe margini reprezinta credinta in divintate pe care fiecare dintre noi o avem. Legenda spune ca, dupa ce a tinut o predica, impreuna cu apostolii sai, Iisus a fost gazduit de catre un om foarte primitor. In momentul in care Iisus si apostoli si-au luat ramas bun de la acesta, gazda a decis sa le puna in traiste, fara stirea lor, paine pentru drum. Fiind intrebat cand va fi Pastele (era vorba de Pesah, pastele evreilor, momentul in care acestia sarbatoresc eliberarea din robia egipteana), Iisus le raspunde ca acesta va veni in momentul in care ei vor gasi paine in traista. Cautand, apostolii au gasit painea pusa de acel om in traista, iar din acel moment pasca a devenit unul dintre simbolurile sarbatorilor pascale.
Un alt preparat specific Sfintelor Pasti este mielul, simbol al Mantuitorului Iisus Hristos care S-a jertfit pentru intreaga omenire, decedand pe cruce exact ca un miel nevinovat. Mielul fript a devenit, ulterior, felul principal al mesei de Pasti, in timp ce rugaciunile pentru mantuirea bietelor animale dateaza inca din secolul 17.
Crucea reprezinta iubirea pe care Dumnezeu o poarta oamenilor si al jertfei facute de Iisus pentru salvarea omenirii. Inca din anul 325 dupa Hristos, crucea a fost declarata de catre Imparatul Constantin drept simbolul crestinitatii.
O alta traditie a crestinilor este lumina de inviere. Fiecare participant la slujba de Inviere trebuie sa aiba o lumanare pe care trebuie sa o tina aprinsa pe tot parcursul slujbii, dar si pe parcursul drumului inapoi acasa. Lumanarea se pastreaza pe parcursul intregului an, si este aprinsa in momentul in care asupra familiei se abate vreo nenorocire, considerandu-se ca memrbii acestia sunt calauziti catre lumina.
Sarbatorile pascale sunt poate cele mai importante sarbatori pentru crestinii din intreaga lume. Asa cum de Craciun, bradul impodobit si cozonacul nu pot lipsi, fiecare sarbatoare pascala trebuie sa contina pasca, miel si oua rosii. Acestea sunt cele mai cunoscute simboluri pascale si fiecare are povestea sa proprie.