Ghinionul meu, norocul altora

De vreo 2 ani incoa’, ma tot lovesc de ghinioane. De ce? Nu stiu. Sunt draguta cu vecinii, nu deranjez pe nimeni. Conduc putin groaznic dar nu cred ca ar fi asta motivul.

Totul incepe undeva in fata scarii unde locuiesc. Imi lipseste oglinda stanga intr-o dimineata. Ok, asta e, zic in gandul meu, ma resemnez. Se poate intampla oricui, nu? La cateva luni, din nou. Aceeasi oglinda, proaspat schimbata, nou nouta. O puteai mirosi de la departare. Emana un miros puternic de sticla si plastic proaspat scoasa din cuptor. Semn ca hotii au venit dupa miros, exact ca niste animalute dornice sa-si inhate prada. Am tacut din nou, am lasat capul in jos, se poate intampla oricui (culmea, si a doua oara). Mare mi-e mirarea dupa ceva timp sa observ lipsa stergatoarelor. Asta e deja culmea! Ce poti face cu 2 stergatoare de parbriz care se gasesc pe toate drumurile? Din nou oglinda lipseste, acum cea de pe partea dreapta. Comic nu? S-au saturat de stanga.. In culmea fericirii in care eram la momentul respectiv remarc lipsa si unor accesorii de pe masina, inscriptii dragute, frumos colorate, ce-si aveau locul de onoare. Practic, niste abtipilduri.

Si sa incheiem povestea cu-n final fericit, ca deh, asa se termina toate. Incepand sezonul de petreceri la malul marii, binenteles cu 1 mai, ma viziteaza un print (fratele meu), calare pe 300 de cai putere. Surpriza a doua zi, lipsea masina. Tragedie maxima, masina nu e de gasit (nici in ziua de azi). Ce sa-i faci? Ghinion. Si ca treaba sa fie bine facuta, azi de dimineata mi-au furat (iarasi mie; cineva ma iubeste tare) grila de la masina.

Ar trebui sa ma mut? Sau sa schimb masina? Oricum ar fi, e ghinionul meu si norocul altora.