Fiecare dintre noi cred ca a fost intrebat macar o singura data atunci cand era mai mic ce vrea sa devina cand va fi mare. Am auzit o multime de raspunsuri, de la docor, aviator, avocat, pana la musafir, sofer, imblanzior de tigrii. In ceea ce ma priveste, am stiut de la inceput ce vreau sa fac: sport. Mi-am dorit de la varste fragede sa descopar tainele a cat mai multor sporturi, de aceea am practicat: fotbal, baschet, tenis si...handbal.
Da, m-am oprit la handbal. De ce? Pentru ca simt ca sportul asta imi curge prin vene, pentru ca exista o legatura puternica intre mine si el, pentru ca atunci cand am luat prima data mingea de handbal in mana nu am mai vrut sa-I dau drumul niciodata. Pentru mine, handbalul este mai mult decat un sport, e un mod de viata, e ceva vital, ceva fara de care nu mi-as putea imagina ziua de maine. Nu stiu cat de mult iubesc handbalul, probabil mai mult decat mi-as fi inchipui vreodata. E un sentiment pe care numai sportivii il pot simti.
Pe langa educatia data de parinti, handbalul m-a invatat ce inseamna sa fii fair-play, sa fii un luptator, sa lupti pentru ceea ce iti doresti si sa infrunti toate greutatile cu fruntea sus. Am fost si momente dificile, nu pot sa mint. Datorita faptului ca suntem plecati de acasa, ca ne vedem familia foarte rar, un dor arzator ne cuprinde uneori si sunt momente in care nu ne mai putem concentra. Acest sport inseamna daruire, pasiune, talent, multa munca si disciplina. Prin antrenamente, prin viata pe care o avem cu echipa, prin meciurile pe care ne luptam sa le castigam, ne-am insusit incet, incet aceste calitati.
Un lucru dureros este atunci cand iesi in oras si vezi o familie fericita plimbandu-se. Atunci incepi sa te gandesti cum ar fi fost sa fii in acel moment langa mama ta, sa o imbratiseszi, sau sa iti ajuti tatal la treaba. Acest lucru este unul dintre cele mai mari sacrificii pe care trebuie sa le faca un sportiv: sa fie departe de familia lui. Dar, din fericire, iubirea pe care i-o port handbal-ului e suficienta pentru a ma face sa-mi revin si sa ma gandesc ca o sa imi reved parintii cat de curand posibil. Asta imi da si mai multa putere.
Eu sunt un copil al acestui sport, m-am nascut pentru a fi intr-o echipa si pentru a juca. Ma indragostesc de handbal in fiecare zi, din ce in ce mai mult. Totul e mult mai frumos cand sunt in sala de antrenament sau cand am un meci. Cat despre senzatia pe care o ai dupa ce invingi o echipa puternica, nu prea sunt cuvinte pentru a o descrie. Adrenalina joaca ea insasi handbal in propriul corp, fericirea atinge cote maxime, iar tot ceea ce vrei sa faci este sa te duci la coechipierii tai si sa va bucurati impreuna. De aceea iubesc eu sportul, handbalul, el iti ofera anumite traieri pe care numai un sportiv le poate intelege. Degeaba incerci sa iti imaginezi prin ce trecem noi atunci cand suntem pe punctul de a pierde un meci, degeaba incerci sa intelegi cum ne simtim dupa ce am pierdut la diferenta de un gol. E pur si simplu imposibil. Daca nu ai fost macar o data pe teren, nu ai cum sa intelegi nici macar 10% din ceea ce se petrece acolo. Asta e frumusetea handbalului.
Handbalul e o importanta parte din viata mea si asa va ramane. Nu conteaza cat de greu imi va fi pe viitor, cate suferinte voi trebui sa indur, o sa lupt pana la capat pentru a-mi indeplini visul: acela de a juca la o echipa cat mai buna. Nu voi renunta niciodata pentru ca asa ceva nu e posibil in handbal. Nu esti singur niciodata, ai langa tine o intreaga echipa care te sustine si te intelege. De multe ori, o singura privire e de ajuns pentru a-ti da seama ce vrea sa spuna cel de langa tine. Daca as mai fi odata copil, tot handbal as alege sa fac. Nu regret nimic pentru ca acest sport m-a facut sa devin persoana care sunt in ziua de azi.
